Programul “Tineretul in actiune” – Actiunea 3.2

Tineret in actiune: Actiunea 3.2 Tineretul in lume: Cooperarea cu alte tari decat tarile vecine Uniunii Europene – apel 2012

Fonduri nerambursabile pentru cooperarea cu alte tari decat tarile vecine Uniunii Europene

Introducere
Scopul prezentei cereri de propuneri este sprijinirea proiectelor care promoveaza cooperarea in sectorul activitatilor pentru tineret intre tarile participante la programul “Tineretul in actiune” si tarile-partenere, altele decat cele care sunt vecine Uniunii Europene (tari care au semnat cu Uniunea Europeana un acord relevant in domeniul tineretului).

Obiectivele programului
Obiectivele sunt urmatoarele:
– imbunatatirea mobilitatii tinerilor si lucratorilor din domeniul tineretului, precum si capacitatea de insertie profesionala a tinerilor;
– promovarea responsabilizarii tinerilor si a participarii active a acestora;
– promovarea consolidarii capacitatilor organizatiilor si structurilor pentru tineret, pentru a contribui la dezvoltarea societatii civile;
– promovarea cooperarii si schimbului de experienta si bune practici in domeniul tineretului si educatiei non-formale;
– contributia la dezvoltarea politicilor din domeniul tineretului, activitatilor din domeniul tineretului si sectorului voluntariatului; si
– crearea de parteneriate si retele viabile intre organizatiile pentru tineret.

Prioritati:
(i) prioritati permanente ale programului “Tineretul in actiune”:
– participarea tinerilor;
– diversitatea culturala;
– cetatenia europeana;
– includerea tinerilor care beneficiaza de mai putine oportunitati.

(ii) prioritatile anuale ale programului “Tineretul in actiune”:
– somajul, saracia si marginalizarea in randul tinerilor;
– spiritul de initiativa, creativitatea si spiritul antreprenorial, capacitatea de insertie profesionala;
– sporturile de masa si activitatile in aer liber;
– provocari globale in legatura cu mediul si schimbarile climatice.

(iii) cooperarea cu regiuni sau tari partenere specifice:
– se va acorda atentie proiectelor care promoveaza dialogul, schimburile si cooperarea in domeniul tineretului intre UE si China. In special, se va acorda atentie proiectelor care au ca scop asigurarea continuitatii si durabilitatii cooperarii initiate in 2011 si/sau proiectelor care se axeaza pe promovarea dialogului intercultural intre tinerii din UE si din China.

Solicitanti eligibili
Propunerile trebuie sa fie prezentate de organizatii non-profit. Aceste organizatii pot fi:
– organizatii neguvernamentale (ONG-uri);
– organisme publice la nivel regional sau local; sau
– consilii nationale de tineret.

Aceleasi criterii se aplica organizatiilor-partenere.

Candidatii trebuie sa fi fost inregistrati din punct de vedere juridic de cel putin doi (2) ani in una dintre tarile participante la program.

Activitati eligibile
Proiectul trebuie sa cuprinda activitati fara scop lucrativ care au legatura cu domeniul tineretului si educatia non-formala.

Activitatile sprijinite in cadrul prezentei cereri de propuneri pot include, insa nu se limiteaza la urmatoarele:
– evenimente de mare amploare dedicate tineretului, seminare, conferinte;
– activitati care incurajeaza dezvoltarea de parteneriate si retele;
– activitati care incurajeaza dialogul politic in domeniul tineretului;
– campanii de informare si constientizare in favoarea tinerilor si desfasurate de tineri;
– formarea si consolidarea capacitatilor lucratorilor din domeniul tineretului, organizatiilor din domeniul tineretului si multiplicatorilor;
– stagii de practica (job-shadowing) si mobilitate pe termen lung pentru lucratorii din domeniul tineretului.

Proiectele trebuie sa inceapa intre 1 septembrie 2012 si 31 decembrie 2012 si sa dureze minimum 6 luni si maximum 12 luni.

Conditii de finantare
Bugetul total alocat cofinantarii proiectelor in cadrul prezentei cereri de propuneri este estimat la 3.000.000 EUR.

Asistenta financiara din partea agentiei nu va fi acordata pentru mai mult de 80% din cheltuielile eligibile totale ale unui proiect.

Subventia maxima nu va depasi 100 000 EUR.

Termene limita
Cererile de subventionare trebuie sa fie elaborate in una dintre limbile oficiale ale UE si trebuie trimise cel tarziu la 15 mai 2012.

Afla mai multe raspunsuri pe forumul Finantare.ro.

Finantator: Uniunea Europeana
Sursa: Europa.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ADJB © 2014