Ajutoare de stat pentru realizarea angajamentelor asumate in favoarea bunastarii porcinelor

Obiectiv

Actul normativ vizeaza stimularea cresterii competitivitatii sectorului romanesc de crestere a porcinelor si atingerea obiectivelor europene privind bunastarea animalelor, prin acoperirea costurilor suplimentare si pierderii de venituri datorate angajamentelor asumate pe baze voluntare pentru o perioada de 5 ani, prin aplicarea unor masuri, altele decat masurile tehnologice obligatorii care asigura bunastarea porcinelor, astfel:

– asigurarea unei suprafete de pardoseala libera cu minimum 10% mai mare decat cea obligatorie prin norma;
– asigurarea a minimum 9 ore lumina naturala sau 11 ore lumina artificiala;
– asigurarea unor conditii care sa previna ranirea animalelor;
– asigurarea potabilitatii apei utilizate in procesul tehnologic, conform prevederilor Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificarile si completarile ulterioare;
– imbunatatirea parametrilor de microclimat – temperatura, umiditate, volum de aer circulant / viteza aerului;
– asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea asternutului uscat;
– asigurarea unor conditii care asigura protectia animalelor si cresterea statusului de sanatate.

Beneficiari

Schema de ajutor se adreseaza producatorilor agricoli, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale constituite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008, cu modificarile ulterioare, si/sau persoane juridice, grupuri de producatori recunoscute sau organizatii de producatori recunoscute, dupa caz, si care detin, cresc sau exploateaza porcine de la o greutate vie de 30 kg, pana la greutatea de abatorizare, individual sau in forme asociative, conform legislatiei in vigoare, in scopul obtinerii productiei agricole.

Conditii de obtinere a subventiei
a) Conditii financiare

Prezenta scheme se aplica beneficiarilor care indeplinesc urmatoarele conditii:

– se angajeaza sa aplice masurile de bunastare pentru o perioada de minimum 5 ani;
– fac parte din forme asociative legal constituite;
– detin autorizatie sanitara veterinara pentru exploatatie;
– sunt inregistrati in Registrul National al Exploatatiilor detinand un cod al fermelor;
– respecta prevederile Ordinului presedintelui ANSVSA nr. 83/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului actiunilor privind identificarea si inregistrarea porcinelor, ovinelor si caprinelor, precum si a Programului actiunilor privind identificarea si inregistrarea bovinelor, precum si prevederile Ordinului presedintelui ANSVSA nr. 85/2008 privind sistemul de identificare si inregistrare a suinelor.

b) Alte conditii de obtinere
Termene limita de obtinere

Ajutoarele de stat se acorda anual, in plati semestriale. Suma maxima de ajutor nu poate depasi 500 Euro / UVM/an.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR)
Adresa:
Bucuresti, B-dul Carol I, nr. 24, sector 3, codul postal 020921, oficiul postal 37;

Telefon centrala:
004-021-307-23-00
004-021-307-23-45
004-021-307-85-00

Telefon Biroul Relatii cu Publicul:
004-021-307-24-24
004-021-307-24-46
004-021-307-85-88
Fax: 004-021-307-86-85
Adresa noua de e-mail: relatii.publice@madr.ro

CONTACT DEPARTAMENT DEZVOLTARE RURALÄ‚
E-mail: feadr@madr.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

ADJB © 2014