Mulți economiști cred cu mare tărie că în spatele oricărei monede se ascunde performanța (slabă sau ridicată) a economiei naționale. Economia clasică (cea bazată pe aur ca mijloc de schimb) nu ne poate ajuta foarte tare în acest sens pentru că, în acea perioadă, cursurile de schimb ale monedelor acoperite 100% în aur erau complet fixe și nu aveam de a face cu volatilitatea din prezent. Orice depreciere a aurului în raport cu bunurile și serviciile din economie se producea doar dacă se producea o cantitate mare de aur pe termen scurt, imposibil de absorbit de economia reală sau dacă se obțineau din exporturi (strict pe fondul creșterii competitivității externe) această cantitate de aur de la alții. Deprecierea aurului ducea de fapt prețul acestuia în jos prin raportare la celelalte bunuri din economie (mere sau pere să zicem). Această prăbușire descuraja producătorii de aur să mai producă cu atâta râvnă aur (producția de aur va încetini). Cei care dețin aur și vor vedea prăbușirea cursului vor dori să consume repede bunuri și servicii și să scape de aur (li se modifică și lor preferința de timp privind bunurile viitoare, dorind să consume mai degrabă acum). Cumulând încetinirea producție cu cererea de bunuri în creștere vom asista încetul cu încetul la o nouă echilibrare a pieței. Adică prăbușirea prețului aurului (deprecierea aurului și a banilor acoperiți 100% în aur) nu poate să fie una permanentă. La un moment dat va stagna sau chiar va începe o apreciere ușoară (aurul devine din nou rar prin comparație cu bunurile și serviciile prezente care pe fondul creșterii consumului au trebuit să înceapă să fie oferite într-o cantitate mai mare). Aceste prăbușiri ale aurului nu pot avea amplitudini foarte mari pentru că producția de aur nu poate crește din senin fără a avea costuri aferente mai mari. Ritmul anual de creștere al cantității de aur este estimat undeva în jurul la 2-3%. Nici creșterile de putere de cumpărare a aurului nu pot fi mari pentru că bunurile și serviciile oferite în piață se bazează și ele pe resurse limitate. O lume bazată pe aur avea un curs valutar stabil între monedele acoperite în aur și instabil (dar cu mult mai temperată această instabilitate) ușor.
Într-o lume a schimburilor, o formă de a obține aur este și cea a exporturilor. Exporturile sunt de fapt bunuri oferite spre consum altora din alte țări. Pentru cursul aur – bunuri nu ar trebui să aibă nici o importanță acest lucru în sensul că orice creștere de export este de fapt o creștere de consum. Până la urmă o creștere a exporturilor va duce la o ofertă mai are de aur pe piața locală sau la nivel regional care va prăbuși temporar puterea de cumpărare a aurului (mai mult aur va fi nevoie să se cumpere bunuri). Până când? Evident că nu pentru mult timp și nu foarte mult. De ce? Simplu: prăbușirea ușoară a prețului aurului va îndemna lumea să nu îl mai dorească să îl dețină și să prefere acum bunuri până nu se scumpesc prea tare. În competiție cu bunurile oferite la export vor intra bunurile oferite pe piața locală a căror cerere poate crește. Prețul acestor bunuri va crește ulterior la loc în aur pe fondul unei cereri mari din partea pieței locale. Mai mult, bunurile interne devenite scumpe în aur (aurul s-a prăbușit) devin prohibitive pentru mulți care vor dori importuri pe care trebuie să le plătească cu aur. Acest lucru va împinge la loc aurul spre un preț inițial (nu foarte diferit de acesta).
Ce observăm din toate acestea:
Cursul de schimb între monede acoperite în aur nu contează pentru ca e fix.
Singurul care conteaza este puterea de cumparare a aurului (bani acoperiți 100%) în bunuri și servicii ce pot fi oferite de piața externe sau de piața internă deopotrivă;
Volatilitatea acestui preț depinde de lucruri clare: cererea și oferta de aur care depinde de cererea și oferta de alte bunuri din economie;
Singura “depreciere” care poate să apară este de anvergură mult mai mică decât ceea ce se întâmplă în prezent cu banii de hârtie. Această depreciere este de fapt o creștere sau scădere temporară a aurului.
Ce se întâmplă însă în lumea banilor de hârtie produși de băncile centrale? Aurul poate intra în piață doar dacă cineva îl produce, însă acesta nu poate inunda piața cu aur pentru că are și el costuri de producție (trebuie să cumpere lopeți, târnăcoape, utilaje sau forță de muncă). Aurul nu poate fi produs fără aceste costuri semnificative. Banii de hârtie însă da. Ei pot fi produși nelimitat având în vedere că nu costă aparent nimic. De fapt ei costă, însă pe producătorul acestor bani (și multiplicatorii lor ulteriori) această producție este foarte profitabilă pe spinarea consumatorilor care ajung ultimii în posesia lor. Dezechilibrele din piața reală (intern și extern) sau de pe piața capitalurilor (intern sau extern) nu mai pot fi atât de ușor vizualizate ca efecte. Deprecierea se poate produce din cauza acestor dezechilibre sau din cauza producției de bani din nimic. Pentru că producția de bani din nimic a devenit în ultima perioadă calea preponderentă de a “prospera” și de a aduce “creștere economică”, inclusiv dezechilibrele interne sau externe pe parte de consum și ofertă de bunuri contra bani de hârtie pot fi semificativ induse artificial. Decidentul din economia reală (cel care acumulează capital sau cel care produce bunuri) nu mai știe ce să creadă și ce să înțeleagă.
În consecință, leu se depreciază acum din foarte multe motive și e foarte complicat să ne dăm seama care e exact motivul tocmai pentru că banii se produc foarte ușor din niște butoane atât în România cât și afară. Am ales dintre aceste motive câteva care mi se par esențiale în conjunctura actuală:
Se poate deprecia pe fondul lipsei de competitivitate externă (în continuare exportăm mai puțin decât importăm). Acest dezechilibru în condițiile existenței sistemului bazat pe aur are puterea să se ajusteze automat. Cum nu avem aur, ajustarea automată a balanței comerciale nu are cum să apară. Mai mult, orice creștere de exporturi în România se face cu o creștere de importuri, fie că e vorba de importuri de completare, fie că e vorba de importuri de tehnologie sau, de ce nu, de capital extern (cu o țară sărăcită de taxe și impozite economisirea e la pământ).
Se poate deprecia pe fondul faptului că din România ies masiv capitaluri din următoarele motive: [i] mediul de afaceri devine tot mai ostil, neprietenos și neatractiv investitorii străini găsind tot mai puține lucruri profitabile de făcut în România ; [2] ieșiri masive de capitaluri din zona sistemului financiar – bancar (foarte multe bănci sunt filiale ale băncilor
străine, mai ales europene) și care pe fondul unei lipse de lichidități la nivelul băncilor mamă pot deveni “interesate” să schimbe depozitele în lei ale românilor în valută (euro) și să transfere acești euro afară către băncile cu probleme (multe expuse pe țările din sud);
Se poate deprecia pentru simplul motiv că banca centrală, dorind să “ajute” relansarea economică și creșterea cu orice preț, produce și aruncă în piață o cantitate nejustificată de lei (să nu uităm că în ultimele luni din anul 2011 masa monetară M1 dar și M3 au ajuns la valori record). Leii disponibili se încăpățânează să intre în economia reală (e de înțeles de ce: e mai simplu pentru mulți să intre în industria de multiplicat bani sau să intre în combinație cu statul finanțat din producția de bani). Ei rămân o masă latentă în economie numai buni de plimbat dintr-o valută în alta sau dintr-un bun economic în altul. Deprecierea poate fi clar un semn de inflație monetară care cu timpul se va distribui dinspre valute spre bunurile din economie, pe măsură ce și alții ajung în posesia banilor proaspăt tipăriți (deocamdată ei sunt în mâna băncilor comerciale).
Leul se poate deprecia și poate pentru că la nivelul băncii centrale și a unor antreprenori – exportatori există iluzia că dacă se depreciază puțin moneda națională și această depreciere este suficient de îndelungată exportatorii pot avea câștiguri semnificative din acest lucru. Deprecierea este văzută de către unii ca fiind o barieră eficientă împotriva a tot ceea ce vine din exterior. Din păcate din exteriori vin și bunurile de capital și importurile de completare.
Leul se poate deprecia și pentru că apropierea de momentul 2013 când ar trebui să anunțăm intrarea în ERM 2 (adică o bandă de variație de +/- 15% menținută natural fără intervenție de la banca centrală) ar trebui să devină realitate. În mod normal, banca centrală trebuie să facă niște teste de acum înainte să vadă cum merge piața valutară fără intervenție și care este expunerea în acest caz (nu spun că Euro ar fi o salvare ci doar ce va trebui să facem în viitorul apropiat). Această lăsare liberă a cursului poate fi una dintre provocările mari ale băncii centrale pe final de an.
Poate ajuta guvernul pe termen scurt situația? Evident că da însă cu următoarea observație – guvernul nu poate produce peste noapte antreprenori și exportatori și nici nu poate crește economisirea internă să nu mai avem nevoie de capitalul străin. Pe termen scurt este vitală orice relaxare fiscală posibilă și orice transformare a mediului de afaceri într-unul mai puțin ostil. Ar trebui să mai încetăm să găsim remedii monetare la o economie care are probleme în altă parte. Să dăm o perioadă suficient de lungă economiei private să se nască și să înceapă să funcționeze cu adevărat, cu motoarele turate. Pentru că, în cele din urmă, bunurile din România nu ajung să fie nici mai competitive și nici mai frumos ambalate sau cu gust mai bun doar dacă banca națională depreciază moneda. Iar profiturile la care se gândesc exportatorii sunt iluzorii.
SURSA: finantare.ro
http://cristianpaun.finantare.ro/2012/05/26/de-ce-se-depreciaza-leul/
