PROBLEME:
1. Abordare metodologică a activităților tip proiect
1.1. Delimitări conceptuale privind activitățile antreprenoriale
1.2. Domenii de aplicație ale activităților tip proiect
1.2.1. Proiecte specifice colectivităților teritoriale
2. Gestiunea ciclului de viață al proiectului
2.1. Considerațiuni asupra ciclului de viață al proiectului
2.2. Actori și relații în cadrul proiectului
2.3. Opțiuni strategice de realizare a proiectelor
2.4. Structura studiilor de fundamentare a implementării proiectului
2.5. Evaluarea stadiului lucrărilor de implementare a proiectelor
Abordare metodologică a activităților tip proiect
1.1. Delimitări conceptuale privind activitățile antreprenoriale
Activitățile desfășurate de un agent economic pot avea caracter; operațional sau antreprenorial.
Activitățile tip “operații” sunt activități profesionale curente, repetitive, rutiniere, supuse influienței unor factori interni, controlabili prin responsabili, la care factorii de decizie sunt interesati mai mult de optimizarea interdependenței dintre structura organizațională internă și mediul extern astfel încât să se obțină creșterea randamentului de ansamblu al firmei
Activitățile antreprenoriale tip “proiect” sunt nerepetitive, supuse influienței unor variabile exogene, iar factorii responsabili sunt greu de controlat în totalitate.
Principala problemă a managerului de proiect este de a găsi cea mai favorabilă stare ale triadei: tehnologie/produs/piața, șirealizarea unui cuplaj eficace între structurilor interne și mediul extern.
tabelul 1.
Activități de tip “ proiect” Activități de tip “operații”
– Activități temporare, nerepetitive de tip “ on shot” – Activități curente, repetitive, rutiniere
– Decizii ireversibile privind resursele și mijloacele – Decizii reversibile,
– Incertitudine și risc sporite – Incertitudine și risc scăzute,
– Influiență puternică a variabilelor exogene – Procese stabilizate, controlabile statistic,
– Cash flow negativ – Cash flow pozitiv,
– Formații de lucru temporare – Formații de lucru permanente
Cele două moduri de acțiune sunt în contradicție evidentă din toate punctele de vedere. In practica intreprinderilor însă ele pot uneori coabita, și sunt frecvente cazurile de transformare a proiectelor în activități operaționale, rutiniere (după implementarea unui proiect privind un nou produs, sau montarea și punerea în funcțiune a unei instalații se trece la exploatarea operațională în flux). O atare situație pune pe manager în situația de a rezolva spinoasa problemă a armonizării repartizării resurselor și de a găsi căile de conciliere între universul rutinier al managemen – tului operațional, bazat pe tehnici clasice de analiză și decizie, cu universul ambiguu, vag al gestiunii antreprenoriale, bazat pe capacitatea de sinteză, intuiție și flexibilitate în gândire și acțiune.
O activitate de tip ”proiect” trebuie să fie bine definită și delimitată astfel încât să se poată spune “iată acesta este proiectul”. Este o posibilitate realizabilă, dacă se ține cont de ceea ce este specific oricărui proiect și anume:
– orice proiect are un obiectiv specific coerent și bine definit,
– orice proiect are un scop; o nevoie/cerere manifestă sau potențială,
– price proiect are o durată limitată, cu un moment specific de începere și un moment specific de încheiere, pe parcursul căreia sunt mobilizate resurse, mijloace și competențe heterogene,
– evaluaarea costurilor, consecințelor și eficienței proiectului se face pe baza unei metodologii specifice folosind criterii de costuri și/sau de rentabilitate
– proiectul are o localizare geografică și temporală netă,
– proiectul admite o structură administrativă și gestionară proprie (șeful de proiect și echipa sa) parțial sau total autonomă de activitatea generală a agentului declanșator.
Din punct de vedere gestionar oricărui proiect îi sunt atașate trei categorii de obiective, definite de regulă printr-un caiet de sarcini sau o altă documentație specifică:
– Obiective de performanță în sensul că orice proiect trebuie realizat cu respectarea unor specificații tehnice cu privire la execuția și funcționarea sa, produsele realizate ulterior trebuie să aibă un nivel tehnic predeterminat exprimat prin fiabilitate, mentenabilitate, proprietăți organoleptice,etc, sau o anumită capacitate de a răspunde la cerințele pieței.
– Obiective de timp – termenele de implementare a proiectului constituind pentru actorii proiectului restricții “tari” ce trebuie riguros respectate.
– Obiective de cost – este traducerea în termeni financiari a necesității și
eficienței proeictului pentru agentul declanșator.și care sunt sinteza modului cum sunt respectate celelalte două categorii de obiective.
Literatura de specialitate abundă în definiții, care de care mai pertinente. In litertura anglo-saxonă este sesizabilă tendința de a pune accentul pe acțiune, mijloace și metode de atingere a scopurilor, pe când la specialiștii francezi iese în evidență aspectul intențional de alegere și definire a obiectivului urmărit.
Proiectul este “o asociație efemeră pentru construirea viitorului și a mediului de mâine”1) însă, cea mai pertinentă definiție este dată de “Association Francaise du Management de Projet” pentru care proiectul este “ un demers specific care permite o structurare metodică și progresivă a unei realități viitoare”9)
In practica managerială a programelor inițiate de Comisia Europeană, se acceptă, în principiu, definițiile consacrate care țin cont de trăsăturile caracteristice activităților de tip antreprenorial, dar opinia “mult mai precisă” a specialiștilor săi zice că: proiectul este componenta de cel mai înalt nivel ierarhic a unui program și constă, de regulă, din mai multe subproiecte. Fără comentarii vom arăta că programul în aceiași viziune este: o măsură decisă de Comisia Europeană în favoarea unei țări sau a unui grup de țări beneficiare, ce va fi transpusă într-un număr de activități ce vor fi susuținute printr-un angajament financiar din bugetul C.E. Fiecare program face obiectul unui memorandum de finanțare distinct și are scop implementarea ajutorului din partea Consiliului Europei într-un domeniu.
Se pretează la o organizare de tip “proiect două categorii de activități umane:
Activități cu un pronunțat caracter nerepetitiv demarate pentru obiective strict determinate, care mobilizează pe o perioadă mai mare de timp resurse și energii specifice, ceea ce presupune o pregătire, o coordonare și o urmărire specifică. In acest cadru se inscriu proiectele din activitatea de cercetare științifică – dezvoltare tehnologică, gama foarte diversă de proiecte de investiții, proiectele specifice de marketing, etc. Tot în această categorie putem include și acele activități tip “proiect” desfășurate în cadrul unor programe de ajutorare și asistență declanșate de unele organisme internaționale (FAO, UNICEF, Banca Mondială, Consiliul Europei, etc), sau naționale cum ar fi organizațiile nonguvernamentale.
Proiecte derivate din autonomizarea unei părți a activității profesionale a intreprinderii – sunt activități de producție ce mobilizarea resurse și competențe, pe o perioada mai lungă de timp, pentru realizarea unor obiective de producție specific. Cel mai reprezentativ exemplu este activitatea unităților cu producție de serie unitară: construcția de nave, de căi rutiere, poduri, viaducte,etc. Managementul acestor activități este și mai complexă, dacă pe același interval de timp, coexistă mai multe proiecte aflate în stadii diferite de execuție.
O categorie aparte o formeaza firmele create pe proiecte specifice (de ex. firmele care a realizat tunelul pe sub Marea Mânecii, canalul Dunăre- Marea Neagră,etc) și care, de regulă, se ocupă numai cu administrarea proiectului respectiv.
1.2. Domenii de aplicație ale activităților de tip “proiect”
Activitatea de investiții a agenților economici și/sau a instituțiilor publice se înscrie pe coordonatele strategiilor de dezvoltare economico-socială, concretizate la rândul lor în programe sau proiecte. Programele au o delimitare temporarlă imprecisă și o arie de cuprindere largă, și de aceea, de cele mai multe ori, pentru implementare lor este nevoie să fie detaliate într-un portofoliu de proiecte.
1. POLITICI | – cod de conduita/ghid de actiune in perspectiva viitorului – cadru de referinta pentru initierea demersurilor strategice |
2. STRATEGII | – ansamblu de decizii si actiuni referitoare la caile, mijloacele, resursele ce trebuie activate pentru atingerea unor scopuri/obiective predeterminate de politica organizatiei – perioada de timp determinata, grad de conciziune ridicat, – metodologie de elaborare si fundamentare specifica |
3. PROGRAME | Megaproiect complex cu durata determinata, initiat cu scopul de a atinge tinte precise – obiective in campul de aplicatie al politicilor/strategiilor organizatiei. Caracteristici :- portofoliu de proiecte intercorelate orientate spre tinta fixata, – componenta structurala a unui progra/plan cu aplicatie mai extinsa, – mod de organizare a unei misiuni temporare ce are ca obiectiv atingerea unor obiective prioritare sau de interes national/zonal – set de sarcini si activitati intercorelate cu scopul de a atinge coordonat obiective strategice specifice – sustinere financiara prin buget propriu care permite initierea si finantarea nivelului operational reprezentat de proiecte specifice |
4. PROIECTE |
In acest context proiectul de investiții se definește ca; un ansamblu optimal de acțiuni de investiții bazate pe o planificare sectorială, globală și coerentă, pe baza căreia, o combinație definită de resurse umane, materiale, etc provoacă o dezvoltare economică, sociala determinată
Din definiție reținem că, un proiect pentru a fi aplicat, necesită … ansamblu de acțiuni, mijloace, diferite ca natură care, pentru a fi puse în operă trebuie să se intreprindă acțiuni bine coordonate.
Altfel spus, orice activitate trebuie să se desfășoare într-o ordine prestabilită, nici prea devreme deoarece aceasta poate însemna risipă de resurse, nici prea târziu deoarece poate compromite însăși scopul pentru care se realizează proiectul. In sfârșit, proiectul trebuie …să aibă un scop bine definit și cuantificat care, chiar dacă nu se identifică cu scopul programului din care derivă proiectul, implicit trebuie să contribuie la realizarea acestuia.
Proiectul de investitii este motivația concretă a unor cheltuieli prezente în speranța unor avantaje viitoare. Trăsăturile sale specifice care-l deosebesc, nu numai de activitățile curente, dar și de alte tipuri de proiecte sunt; amploare, finalitate și structură. Finalitatea este strâns legată de obiectivul investiției; crearea și punerea în exploatare a unui echipament/serviciu, cucerirea unei piețe, schimbarea unei tehnologii, etc.
La nivelul colectivității teritoriale menirea principală a autorităților locale, a edililor aleși de cetățeni, pe lângă caracterul de reprezentare a localității, este de a asigura cadrul armonios de trai, la nivelul standardelor contemporane ale lumii civilizate.
Respectarea acestui atribut-angajament față de cetățeanul-elector este posibil numai prin existența unei viziuni strategice coerente și realiste în acord cu așteptarile acestora. Totodată, o astfel de abordare este garanția succesului în competiția urbană dezvoltată pe cele două axe strategice: capital imagine (identitate în plan intern și atractivitate pe plan extern) și dezvoltare economică. Proiectelor de investi< /span>ții publice (PIP) constituie apanajul autoritătilor publice locale sau centrale și este inițiat cu scopul de a satisface nevoi sociale de echipare și/sau amenajare teritorială
Proiectul public este instrumentul de punere în practică a strategiei administrațiilor publice/guvernelor, folosind resursele pe o perioadă limitată și într-o strictă localizare la nivel național, zonal sau local.
Un proiect bine fundamentat dacă nu asigură sucesul deplin în atingerea obiectivelor urmărite, trebuie să asigure cel puțin rezultate similare atinse pentru scopurilor propuse. Proiectul este “bine făcut” dacă, pe durata de exploatare își manifestă eficiența economică sau socială așteptată. Este însă un proces de durată guvernat de incertitudine, iar esența sa este de a face riscul acceptabil prin diminuarea efectelor nefaste
Expresia concretă a procesului de transpunere în practică a priorităților strategice sub forma proiectelor de investiții publice și a rezultatele lor este cunoscută în practica investițională sub denumirea de lucrări publice.
Suportul financiar al lucrărilor publice poartă denumirea generică de investiții publice care pot fi definite astfel “consum de resurse investiționale cu scopul creării cadrului normal de desfășurare a serviciilor destinate membrilor unei colectivității teritoriale.
Pentru a răspunde cerintelor metodologice și/sau practic-aplicative în literatura de secialitate proiectele sunt structurate după diverse criterii
După finalitate proiectele de investiții pot fi clasificate astfel:
1. Proiecte pentru crearea de produse /servicii noi a căror originalitate constă în faptul că se caută eficiență, rentabilitate într-un produs sau serviciu care nu există. Este o aventură când se face trecerea de la ideie la produs în care rata mortalității (pierderilor) este ridicată. Bineînțeles că există avantaje care stimulează întreprinzătorii să riște, dar piața constituie un punct nevralgic care impune adaptare capacităților, a tehnologiilor de fabricație. Găsirea celor mai bune răspunsuri la cerințele piaței presupune o multitudine de ipoteze de armonizare a trinomului; tehnologie/produs/piață.
2. Proiecte de cerștere a productivității a căror finalitate dă răspuns căutărilor de oportunitate la schimbarea echipamentelor și tehnologiilor. Sunt proiecte relativ ușoare; produsele sunt cunoscute, piața de asemenea. Dificultățile pot să apară din greșeli de evaluare, în special a costurilor induse de noile echipamente; costurile formării personalului, ale organizării proceselor, suprasolicitărilor administrative,etc.
Toate investițiile de înlocuire se bazează pe acest tip de proiect.
3. Proiecte de creștere a capacității d
e producție/desfacere presupun acțiuni de redimensionare a pieței și a echipamentelor de producție care, în final conduc la modificarea taliei intreprinderii. Principalul fundament îl constiruie studiile de marketing care arată o cerere insolvabilă cronică. La stabilirea dimensiunii proiectului se corelează studiul cererii cu studii de capacitate optimă de producție.
In cazul acestor proiecte incertitudinea derivă din particularitățile segmentului de piață vizat și din costurilor induse de schimbările tehnologice.
4. Proiecte de investiții sociale (colective) aici însă termenul de “social” capătă două accepțiuni:
4.a) – Se referă la problemele salariaților firmei și în acest caz proiectul are ca finalitate modificarea condițiilor de muncă și de securitate în intreprindere. Aceste probleme de obicei sunt cuprinse ca o componentă a unui proiecte mai amplu din tipurile prezentate mai sus. Uneori însă este nevoie de proiecte specifice pentru rezolvarea unor probleme sociale –ecologice presante cum ar fi de pildă; condiționarea aerului în secțiile de producție, automatizarea iluminatului artificial în funcție de anumite caracteristici ale ale proceselor de muncă.
4.b) – Se referă la rezolvarea unor probleme de interes general la nivelul unor colectivități teritoriale cum ar fi; proiecte de amenajare teritorială, de infrastructură, și toate proiectele administrației publice care se substituie inițiativei private. Studiul de fezabilitate care stă la baza deciziei de acceptare sau respingere al proiecteului se vor face în principal prin prisma intereselor comunității locale. Deci evaluarea economică, studiul de impact, dictează decizia. Durata de viață a acestor proiecte este mare (30 – 50ani ) și punctul nevralgic al acestor proiecte îl constituie costurile și rentabilitatea care se judecă pe astfel de perioade mari ( pentru Eurotunel calculul RIR –ului s-a făcut pentru o perioadă de 60 de ani)
4.c) Alături de aceste două aceepțiuni putem întâlni și o categorie intermediară și anume “proiectele servicii publice” – realizate de colectivitățile locale dar care au trăsături de proiect de intreprindere. Astfel de proiecte nu caută neapărat rentabilitate și profitabilitate, dar reclamă autonomie gestionară. In trecut aceste proeicte erau tratate cu superficialitate,decizia de realizare a lor depinzând aproape în exclusivitate de posibilitățile de finațare ale primăriilor. Astăzi și sectorul serviciilor publice este tot mai mult influiențat de condițiile mediului concurențial care impun regândirea principiilor de gestiune. Autonomia gestionară a colectivităților teritoriale, accesul lor la piața financiară elimină în mare măsură constrângerile financiare. Ca atare linia strategică se sprijină pe ideia că cetățeanul este un client exigent care plătește pentru a primi servicii de calitate.
5. Proiecte de dezvoltare au legătură cu toate tipurile prezentate mai înainte, dar se detașează prin scopul declarat – dezvoltarea intreprinderii. Amploarea, inovarea sunt subordonate acestui scop specific și de aici derivă câteva particularități:
– costurile adaptării tehnologice în cazul proiectelor de transfer tehnologic între țări cu niveluri de pregătire tehnologică diferită.
– riscul de respingere a mediului care este prezent, mai ales ân cazul unor implanturi în zone ostile, de exemplu zonele rurale,
– lentoarea demarajului – adesea, plecând de la imputurile clasice, atingerea parame- trilor de succes este amânată, șansele de reușită fiid mai slabe la aceste proiecte.
După domeniul de aplicație avem:
a – Proiecte de investiții comerciale a căror finalitate poate fi:
a.1. crearea de produse /servicii noi a căror originalitate constă în faptul că se caută eficiență, rentabilitate într-un produs sau serviciu care nu există. Este o aventură când se face trecerea de la ideie la produs în care rata mortalității (pierderilor) este ridicată. Bineînțeles că există avantaje care stimulează întreprinzătorii să riște, piața constituind de regulă un punct nevralgic care impune adaptare capacităților, a tehnologiilor de fabricație. Găsirea celor mai bune răspunsuri la cerințele piaței presupune o multitudine de ipoteze de armonizare a trinomului; tehnologie/produs/ piaț
ă.
a.2. creșterea capacității de producție/desfacere presupun acțiuni de redimensionare a pieței și a echipamentelor de producție care, în final conduc la modificarea taliei intreprinderii. Principalul fundament al acestor roiecte sunt studiile de marketing care identifică o cerere insolvabilă cronică. La stabilirea dimensiunii proiectului se corelează studiul cererii cu studii de capacitate optimă de producție. In cazul acestor proiecte incertitudinea derivă din particularitățile segmentului de piață vizat și din costurilor induse de schimbările tehnologice.
a.3.creșterea productivității a căror finalitate dă răspuns căutărilor deoportuni- tăți la schimbarea echipamentelor și tehnologiilor. Sunt proiecte relativ ușoare; produsele sunt cunoscute, piața de asemenea. Dificultățile pot să apară din greșeli de evaluare, în special a costurilor induse de noile echipamente; costurile formării personalului, ale organizării proceselor, suprasolicitărilor administrative,etc.Toate investițiile de înlocuire se bazează pe acest tip de proiect.
b) – Proiecte de investiții sociale (colective) însă termenul de “social” capătă două accepțiuni:
b.1. – de a satisface nevoi ale angajaților firmei și în acest caz finalitatea proiectului constă în modificarea condițiilor de muncă și/sau de securitate.
Aceste investiții sunt cuprinse ca o componentă a unui proiecte comerciale mai ample din tipurile prezentate mai sus. Alteori însă este nevoie de proiecte specifice de investiții pentru rezolvarea unor probleme sociale presante cum ar fi de pildă, condiționarea aerului în secțiile de producție, automatizarea iluminatului artificial în funcție de anumite caracteristici ale ale proceselor de muncă.
b.2 – Investiții sociale de interes general ale unor colectivități teritoriale care urmăresc rezolvarea unor probleme cum ar fi proiecte de amenajare teritorială, de infrastructură, și toate proiectele administrației publice care se substituie inițiativei private. Studiul de fezabilitate care stă la baza deciziei de acceptare sau respingere al proiecteului se vor face în principal prin prisma intereselor comunității locale. Deci evaluarea economică, studiul de impact, dictează decizia. Durata de viață a acestor proiecte este mare (30 – 50ani ) și punctul nevralgic al acestor proiecte îl constituie costurile și rentabilitatea care se judecă pe astfel de perioade mari ( pentru Eurotunel calculul RIR –ului s-a făcut pentru o perioadă de 60 de ani)
