Vlad Andrei, Maria Varvaroi, Dumitriţa Roşca, Emma Vidaeff şi Mădălina Marinescu, cinci antreprenori cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, au deschis anul acesta grădiniţa Teko Kindergarten în Bucureşti, care se bazează pe activităţi practice şi pe componenta de tehnologie.
„În curriculumul Teko Kindergarten are loc o fuziune a disciplinelor. Activităţile, tot timpul practice, sunt gândite în aşa fel încât să combine mai multe obiective de dezvoltare a copilului. Astfel, obiectivele de dezvoltare (exersarea gândirii logico-matematice, dezvoltarea vocabularului sau dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi feedback, a abilităţilor sociale) sunt înglobate în activităţi practice ce aparţin de proiecte şi care se adaugă la tema săptămânală studiată“, spune Vlad Andrei, CEO-ul şi unul dintre fondatorii Teko Kindergarten.